toamnă roşcată cu pistrui

roşcată

cu pistrui

mi s-a înfăţişat

ultima dată

toamna asta

inepuizabilă

ca-n fiecare an

străvezie

chihlimbarie

hipnotizantă

nestăpânită  

proaspătă

.

roşcată 

cu pistrui

recunosc

e desăvârşită

.

la anul

promit

o visez

mai roşcată

mai pistruiată. 

Iasmina.  

Foto: http://www.deviantart.com/art/directions-338374167

Verbe anemice

mai lasă-mă s-ascult din ropotul de ploaie

să simt şiroiul proaspăt cum văzul mi-l înmoaie

mai lasă-mă s-ascult din timpul care pleacă

să uit cum el şi frigul cuvântul mi-l îneacă

mai lasă-mă să văd cum a trecut o toamnă

să aflu dacă versul încă o mai condamnă

mai lasă-mă să şterg din prea multa tăcere

care se tot adună şi parcă nu mai piere 

mai lasă-mă s-adorm în liniştea de-apus

mai lasă-mă să spun ce a rămas nespus. 

Iasmina. 

FOTO: http://www.deviantart.com/art/The-river-behind-the-trees-562236363

doamne ce frumos pleacă iarna

nu iarna nu mă vrea şi la o adică nici eu pe ea mă tot întreb ce am făcut de mi-e sortit să mă trezesc cu ea în fiecare an să mă exaspereze să-mi ia cuvintele să le pună ştreangul să-mi spună că nu nu a făcut nimic doar le pune puţin la punct dar eu m-am săturat şi iar m-am săturat să văd cum joacă şah cu cerul şi asfaltul şi tot ea iese învingătoare şi iar îmi loveşte cuvintele cu bulgări de gheaţă mă lasă fără pansamente nu o pot alunga nu o pot alunga dar ce frumos aş alunga-o şi doamne ce frumos aş privi cum pleacă dar va pleca ştiu că va pleca pentru că nu-i aşa ea este o înşiruire de alb frig cenuşiu tristeţe care fumegă şi are o inflexiune nestăpânită a vocii mai ales când îmi spune că o să revină de mă face să înnebunesc aş vrea să nu o fi cunoscut deoarece atunci când nu cunoşti ceva nu ai de unde să ştii cât îţi lipseşte a fost cel mai eliberator moment când i-am spus că le-aş da voie cuvintelor să-i pună ei ştreangul doar aşa să o pună puţin la punct.     

Iasmina.  

Foto: http://www.deviantart.com/art/WiNTeR-73786080

Toamnă alungată

stătea cu ochii-mbătrâniţi de-atâta ploaie,

cu genele plecate, vopsite-n arămiu,

doar lacrimile calde curgeau încet, şiroaie

şi se opreau, forţate, într-un pahar pustiu.

cu ultimele frunze în părul de bazalt, 

cu buze violete, trădate de ninsoare

a spus că tot sfârşitul se termină pe-asfalt,

acolo vrea să lase o ultimă scrisoare.

se simte izgonită de candidatul rece,

el a promis zăpadă şi multă scorţişoară,

iar voturile lui nicicând nu le-ar întrece,

astfel se resemnează: se duce iar să moară.

am arătat spre uşă cu ultimă speranţă,

ştiam că se va-ntoarce abia peste un an,

dar mi-a şoptit încet, cu multă siguranţă 

  că oricine o cheamă, o va chema în van. 

    Iasmina. 

Foto: http://www.deviantart.com/art/Autumn-104046573

Asfixiere

e totul din ocru din foc şi din toamnă

apusuri sfârşite cu izul excentric

atingeri de gânduri sinistru condamnă

cuvinte mai sunt dar nimic nu înseamnă

tabloul de-afară c-un suspin egocentric  

umbre vegheau pe a toamnei grimasă

ieri a fost tot pustiu amărui şi-n zadar

timpul fugise petulant de acasă 

iar acum nici aroma din cafeaua rămasă

n-ar aduce norocul nici destinul din zar

va fi totul din fulger abandon şi catrene

şi pleoapele stinse glazurate strident

înghiţi-vor cu calm ale mării sirene

cu doruri cu tot în mişcările-alene

sufocând în uitare glasul lor cel ardent. 

Iasmina.  

Foto: http://www.deviantart.com/art/autumn-103559576