E strada mea cea tristă şi pustie
care mă-ndeamnă să păşesc spre ea,
cu vântul care numai noaptea-adie,
să mă învăluie în negură ar vrea...
E strada cea mai singură din lume,
mă cheamă să-i recit doar un poem,
e stradă anonimă, fără nume,
fără vreun număr şi fără refren...
E strada care-i martoră la toate,
la deziluzii, plângeri sau nevoi...
îmi dăruieşte numai frunze moarte,
iar eu îi dau cuvinte în convoi...
E strada mea cea plină de tăcere
cu lună care veşnic luminează,
doar ea nu are vise efemere
şi tot ea e cea care nu creează...
E strada mea pe care nu o vând
nici pe cuvinte, nici pe melodii,
n-o poate vizita altcineva, nicicând,
doar eu cu ale mele poezii...
Iasmina.
Imagine preluată de pe www.deviantart.com
