sâmbătă, 21 noiembrie 2015

toamnă roşcată cu pistrui



roşcată
cu pistrui
mi s-a înfăţişat
ultima dată
toamna asta
inepuizabilă
ca-n fiecare an
străvezie
chihlimbarie
hipnotizantă
nestăpânită  
proaspătă
.
roşcată 
cu pistrui
recunosc
e desăvârşită
.
la anul
promit
o visez
mai roşcată
mai pistruiată. 


Iasmina.  


joi, 24 septembrie 2015

Verbe anemice



mai lasă-mă s-ascult din ropotul de ploaie
să simt şiroiul proaspăt cum văzul mi-l înmoaie

mai lasă-mă s-ascult din timpul care pleacă
să uit cum el şi frigul cuvântul mi-l îneacă

mai lasă-mă să văd cum a trecut o toamnă
să aflu dacă versul încă o mai condamnă

mai lasă-mă să şterg din prea multa tăcere
care se tot adună şi parcă nu mai piere 

mai lasă-mă s-adorm în liniştea de-apus
mai lasă-mă să spun ce a rămas nespus. 

Iasmina. 


vineri, 13 februarie 2015

doamne ce frumos pleacă iarna




nu iarna nu mă vrea şi la o adică nici eu pe ea mă tot întreb ce am făcut de mi-e sortit să mă trezesc cu ea în fiecare an să mă exaspereze să-mi ia cuvintele să le pună ştreangul să-mi spună că nu nu a făcut nimic doar le pune puţin la punct dar eu m-am săturat şi iar m-am săturat să văd cum joacă şah cu cerul şi asfaltul şi tot ea iese învingătoare şi iar îmi loveşte cuvintele cu bulgări de gheaţă mă lasă fără pansamente nu o pot alunga nu o pot alunga dar ce frumos aş alunga-o şi doamne ce frumos aş privi cum pleacă dar va pleca ştiu că va pleca pentru că nu-i aşa ea este o înşiruire de alb frig cenuşiu tristeţe care fumegă şi are o inflexiune nestăpânită a vocii mai ales când îmi spune că o să revină de mă face să înnebunesc aş vrea să nu o fi cunoscut deoarece atunci când nu cunoşti ceva nu ai de unde să ştii cât îţi lipseşte a fost cel mai eliberator moment când i-am spus că le-aş da voie cuvintelor să-i pună ei ştreangul doar aşa să o pună puţin la punct.     

Iasmina.