lasă toamna să vină, înc-o dată să spele
cu amurguri de ambră, cu arome târzii
valuri de umbră, întristări mult prea grele,
nopţi cu sunet de harpă, norii cei sângerii.
lasă toamna să vină, înc-o dată s-atingă
cu-ale ei buze reci, alintate de vânt
numai ceea ce iarna va voi să mai ningă,
să presare uitarea şi un ultim cuvânt.
lasă toamna să vină, înc-o dată să strige
cu-al ei glas arămiu în pustiul din noi,
cu ai săi ochi de apă, numai ea să defige
dacă ploaia desparte sau adună cu doi.
lasă toamna să vină, înc-o dată să plângă
cu sclipiri cafenii, îmbibate de dor
peste anii trecuţi, împreună să-i strângă
într-o seară-n orchestră, să ne cânte în cor.
lasă toamna să vină, înc-o dată să vadă
ce-a lăsat ea în urmă şi ce răni a închis,
să adoarmă, prozaic, în aprinsa livadă,
să-mi dezlege, din ea, şi al meu tainic vis.
lasă toamna să vină, înc-o dată să plece
cu catrene de foc şi destule-amintiri,
să-mi culeagă din frunze, în culori să înece
şi pământul zdrobit, şi ascunse priviri.
Iasmina.
Foto: http://www.deviantart.com/art/Latvian-autumn-139380954
