joi, 13 noiembrie 2014

Toamnă alungată


stătea cu ochii-mbătrâniţi de-atâta ploaie,
cu genele plecate, vopsite-n arămiu,
doar lacrimile calde curgeau încet, şiroaie
şi se opreau, forţate, într-un pahar pustiu.

cu ultimele frunze în părul de bazalt, 
cu buze violete, trădate de ninsoare
a spus că tot sfârşitul se termină pe-asfalt,
acolo vrea să lase o ultimă scrisoare.

se simte izgonită de candidatul rece,
el a promis zăpadă şi multă scorţişoară,
iar voturile lui nicicând nu le-ar întrece,
astfel se resemnează: se duce iar să moară.

am arătat spre uşă cu ultimă speranţă,
ştiam că se va-ntoarce abia peste un an,
dar mi-a şoptit încet, cu multă siguranţă 
  că oricine o cheamă, o va chema în van. 


    Iasmina. 


vineri, 10 octombrie 2014

Asfixiere




e totul din ocru din foc şi din toamnă
apusuri sfârşite cu izul excentric
atingeri de gânduri sinistru condamnă
cuvinte mai sunt dar nimic nu înseamnă
tabloul de-afară c-un suspin egocentric  

umbre vegheau pe a toamnei grimasă
ieri a fost tot pustiu amărui şi-n zadar
timpul fugise petulant de acasă 
iar acum nici aroma din cafeaua rămasă
n-ar aduce norocul nici destinul din zar

va fi totul din fulger abandon şi catrene
şi pleoapele stinse glazurate strident
înghiţi-vor cu calm ale mării sirene
cu doruri cu tot în mişcările-alene
sufocând în uitare glasul lor cel ardent. 


Iasmina.  


Foto: http://www.deviantart.com/art/autumn-103559576

joi, 28 august 2014

Lasă toamna















lasă toamna să vină, înc-o dată să spele
cu amurguri de ambră, cu arome târzii
valuri de umbră, întristări mult prea grele, 
nopţi cu sunet de harpă, norii cei sângerii.

lasă toamna să vină, înc-o dată s-atingă
cu-ale ei buze reci, alintate de vânt
numai ceea ce iarna va voi să mai ningă,
să presare uitarea şi un ultim cuvânt. 

lasă toamna să vină, înc-o dată să strige
cu-al ei glas arămiu în pustiul din noi,
cu ai săi ochi de apă, numai ea să defige
dacă ploaia desparte sau adună cu doi.

lasă toamna să vină, înc-o dată să plângă
cu sclipiri cafenii, îmbibate de dor
peste anii trecuţi, împreună să-i strângă
într-o seară-n orchestră, să ne cânte în cor.

lasă toamna să vină, înc-o dată să vadă
ce-a lăsat ea în urmă şi ce răni a închis,
să adoarmă, prozaic, în aprinsa livadă,
să-mi dezlege, din ea, şi al meu tainic vis.

lasă toamna să vină, înc-o dată să plece
cu catrene de foc şi destule-amintiri,
să-mi culeagă din frunze, în culori să înece
şi pământul zdrobit, şi ascunse priviri.  

Iasmina. 


Foto: http://www.deviantart.com/art/Latvian-autumn-139380954

duminică, 17 august 2014

Sclipiri



după sute de amurguri
apăruseşi într-un vers interminabil
uitasem de tine
şi cum era să nu uit
când vedeam noapte de noapte
sclipind cuvinte
tresărind brize
iar tu mi-ai spus 
mâhnit
la fel ca întotdeauna
să las sclipirile 
să nu le caut cu înfrigurare
pentru că într-o zi mă vor trăda

te vor hipnotiza
te vor face să nu îţi mai aminteşti nimic
asta mi-ai spus
apoi ai dispărut

iar eu
după atâtea clipiri de timp
                                                        m-am bucurat să ştiu secretul.  


Iasmina. 



Foto: http://www.deviantart.com/art/wide-open-88558863

vineri, 25 iulie 2014

Mai mult decât pantofi



îşi căutase cu disperare pantofii
nici nu-şi amintea culoarea lor
dar îşi amintea că aveau sute de kilometri la bord
se potriveau cu contextul momentului
cu abulia ei
cu noaptea care se profila minuţios
de parcă s-ar picta singură
se potriveau cu o piesă de jazz
cu un pahar de versuri
paradoxal
îi plăcea să străbată cu ei distanţe cosmice
să străbată anotimpuri
nu numai patru
ochii au mai multe anotimpuri
la fel şi vocea
liniştea
focul

cu pantofii invizibili
plăsmuise sute de versuri
oricum
erau martorii gândurilor ei
complicii ei

da
îşi amintise unde erau
făceau ordine în imaginaţia ei
cineva trebuia să vieţuiască şi acolo. 


Iasmina. 


Foto: http://www.deviantart.com/art/reDro-shoes-97645303