nu ne mai strigăm pe nume ne strigăm pe gânduri pe discursurile incoerente
care am devenit ochii care nu se mai privesc în culori nici în cuvinte se
privesc în distanţe incomensurabile pe pârtiile iernilor noastre rătăcesc primăverile
care nu ne vor mai ajunge vreodată sunetele care nu se mai aleargă nu mai
însufleţesc cuvintele nerostite şi ce dacă nu mai suntem aceeaşi zi de marţi
aceeaşi lună de ianuarie pentru că nu mai suntem nici aceeaşi pagină scrisă de
aceeaşi mână cu aceleaşi cuvinte nemărginite care nu-şi mai găsesc locul şi
care nu se mai aliniază în semn de propoziţie sau sentinţă sau grămezi
deformate în care sângeriul ia locul cafeniului şi aşa mai departe şi tot mai
departe
acolo vom redeveni altă zi de joi şi altă lună de iunie vaporoasă şi străvezie
şi plină de epitete şi metafore simfonice glasuri vor răzbate din depărtările
care nu ne-au uitat minunat şi minune vor purta numele neutrele tăceri
vom renunţa la toate iarăşi şi iarăşi din nou şi din nou
până acolo unde nu mai există decât ierni îmbătrânite şi primăveri
răbdătoare
Iasmina.
Imagine preluată de pe www.deviantart.com
