Două anotimpuri

nu ne mai strigăm pe nume ne strigăm pe gânduri pe discursurile incoerente care am devenit ochii care nu se mai privesc în culori nici în cuvinte se privesc în distanţe incomensurabile pe pârtiile iernilor noastre rătăcesc primăverile care nu ne vor mai ajunge vreodată sunetele care nu se mai aleargă nu mai însufleţesc cuvintele nerostite şi ce dacă nu mai suntem aceeaşi zi de marţi aceeaşi lună de ianuarie pentru că nu mai suntem nici aceeaşi pagină scrisă de aceeaşi mână cu aceleaşi cuvinte nemărginite care nu-şi mai găsesc locul şi care nu se mai aliniază în semn de propoziţie sau sentinţă sau grămezi deformate în care sângeriul ia locul cafeniului şi aşa mai departe şi tot mai departe

acolo vom redeveni altă zi de joi şi altă lună de iunie vaporoasă şi străvezie şi plină de epitete şi metafore simfonice glasuri vor răzbate din depărtările care nu ne-au uitat minunat şi minune vor purta numele neutrele tăceri

vom renunţa la toate iarăşi şi iarăşi din nou şi din nou

până acolo unde nu mai există decât ierni îmbătrânite şi primăveri răbdătoare 

Iasmina. 

Imagine preluată de pe www.deviantart.com