miercuri, 30 octombrie 2013

Nici eu, nici tu



nu vom şti când mâine se va transforma în ieri
nu vom învăţa să plutim printre dureri
nu vom inventa alt timp
nici sunet, dor ascuns sau anotimp
nu vom privi la fel în marea de culori
nici de pe munţi nu vom mai aduna comori
nu vom păşi în aceleaşi direcţii
ne vom dezabona de la introspecţii
ne vom trimite gândurile pe eşafod
şi le vom face iarăşi nod
nu vom mai semna cu soare
orice strofă scrisă-n vreo-nchisoare
nu vom mai adormi lângă-ntuneric
nu vom avea alt univers himeric
nu vom lipi amintiri în albume
nu vom mai da glasului nume
nu ne vom ghida după hărţi
nici nu ne vom citi norocul în cărţi
nu vom mai năzui la colţuri de astre
nu vom rătăci în sclipirile-albastre
nu vom traduce semne de întrebare
nu vom mai scrie despre-abandonare

nici tu nu vei mai înţelege
nici eu nu voi mai înţelege. 

Iasmina.

luni, 21 octombrie 2013

Să îţi spun...



vreau să îţi spun că îmi plac reminiscenţele
să îţi spun că încă obişnuiesc să fiu mefientă
să îţi spun că îmi place orice sună a plecare
să îţi spun că îmi place cuvântul târziu
să îţi spun că mâinile mele au rămas la fel de reci
să îţi spun că îmi place să vorbesc cu tăcerea
să îţi spun că am şi eu obsesiile mele
să îţi spun că una dintre ele sunt cuvintele
să îţi spun că îmi place să rătăcesc pe străzile poeziei
să îţi spun că nu îmi plac răscrucile de drum
să îţi spun că încă îţi recunosc glasul
să îţi spun că încă mai pictez cu vocabule
să îţi spun că îmi place departe 
să îţi spun că îmi place prea mult singură
să îţi spun că îmi place să-mi las tâmplele pe genunchi 
să îţi spun că nu îmi place să strig numele cuiva
să îţi spun că nu mai doresc să te caut pe alte bolte cereşti
să îţi spun că nu ajung acolo decât peste câteva versuri
să îţi spun că într-o zi ne vom scrie pe propriile chipuri
să îţi spun că vom simţi vântul de pe o culme ascunsă  

...

şi mai vreau să îţi spun că niciodată
chiar dacă vor trece multe versuri
multe poezii
multe cuvinte
niciodată nu voi uita cum e să îmi amintesc de tine.    

Iasmina.

duminică, 6 octombrie 2013

Privire tomnatică



Contemplu cu aceeaşi privire glacială
care am avut-o şi toamna trecută
tabloul tomnatic din prezent
scrutez cu adâncă neîncredere
câte un nor de frunze
ştiu că nu pot face din ele poezie
dar mă iluzionez şi eu pentru că îmi place
şi mai vreau să mă iluzionez singură
şi să cred că vântul îmi aduce inspiraţia
de pe continentul ei
şi că poate o lasă printre frunze
că poate de data asta nu se mai ascunde
că nu mă lasă iar în ploaia aşteptării
cu umbrela de cuvinte
nu e nostalgică toamna
fură şi ascunde inspiraţia
dar îmi place că oamenii nu înţeleg asta
m-au întrebat de ce nu renunţ la privire
la privirea asta glacială de toamnă
le-am spus că nu renunţ la ea
nu vreau ca între privirea şi poezia mea
să fie dezechilibru de temperatură. 


Iasmina.  


(imagine preluată de pe www.deviantart.com)