sâmbătă, 23 martie 2013

Secvenţe



Neprevăzut.
Un pahar de abur se sparge pe sticla opacă a unui fragment de lumină.
Departe.
Un fulger îşi aruncă cerul în tornada ploii.
Nebulozitate.
Pânza imaginaţiei mele îşi caută neîncetat creaţia.
Sânge.
Apusul îşi trasează mereu descântecul în vitregia întunericului.
Consecvenţă.
Verdele ochilor picură în deşert viaţă.
Seism.
Valul meu Ţi-a întâlnit marea.
Pagină.
Litera se scrie pe sine în imensul alburiu.
Nostalgie.
Tresar când sub un cer de cuvinte mă creez.   


Iasmina Ardelean, 17 martie 2013.

sâmbătă, 16 martie 2013

Noaptea întrebărilor



Nu ştiu dacă noaptea poate oferi din cuvintele sale cuiva...
Nu ştiu nici dacă poate oferi din întunericul său cuiva...
Nu ştiu dacă cel mai înţelept lucru a fost să-i caut cuvintele în întuneric sau întunericul în cuvinte. Sau ambele.
N-a fost noaptea străbătută de insomnii, cât au fost insomniile străbătute de noapte.
Ştiu ce m-am întrebat de atâtea ori. Să fi fost de câteva mii de ori.
Câte cuvinte pot străpunge noaptea în al său întuneric?
Cuvintele îşi croiesc labirint în noapte?
Noaptea le inspiră?
Îşi trasează o graniţă invizibilă între ele şi noapte? Între noaptea lor şi întunericul nopţii?
Când mi-am dat seama că pun prea multe întrebări despre cuvinte şi noapte, am renunţat.
Nu de alta, dar nu sunt convinsă cine ar fi răspuns la ele.
Noaptea, întunericul, graniţa, cuvintele?
La fel de probabil ar fi fost şi să răspundă întrebarea la întrebare.   

Iasmina.

vineri, 15 martie 2013

Pictez tărâmuri



Pictez tărâm pe vârfuri de cuvinte
ce nu îşi vor atinge niciodată cerul,
pătrund cu densă curiozitate în a lor sorginte
şi poate la un ţărm le desluşesc misterul. 

Pictez tărâm pe pânza cenuşie
a unei remuşcări pierdute-n timp,
dar ochii suferinzi de ablepsie 
nu şi-ar găsi în ea vreun anotimp.

Pictez tărâm pe ademenitoare elucubraţii,
pe ramuri pline de culori cereşti,
tărâm pictez şi-n imnuri de-abnegaţii,
pictez şi în refugii din poveşti.

Pictez tărâm pe valuri de-amănunte
ce îşi trădează-n gri conspiratorii,
pictez amurg în ploile din tâmple
şi-n apele tulburătoare-ale capitulării.

Pictez tărâm pe fir de resemnare,
un fir ce-şi caută ghem neobosit...
cu pensule-n culori d-eliberare
ce raze-n curcubeu au risipit.

Pictez tărâmul nedomesticit din mine
cu pale adieri de vis mundan
şi aş picta în universul de suspine 
un orizont cu stropi de-antocian.  


Iasmina Ardelean, 14 martie 2013

duminică, 3 martie 2013

Istorie cu început de eu



O plămădeală din nimic de praf şi vis,
dintr-un absurd abstract şi un abstract închis,
un inefabil stih din cer de infinit,
cu calm ceresc şi un ceresc nedefinit,
cu o istorie ce nu îşi află nume
şi un sfârşit cu înălţimi de culme...

O plămădeală cu un insolit revers,
un timp trasat şi un contur de vers,
o notă cu parfum de vid,
petale de nisip ce ochi de vânt deschid,
o adiere de adânc răstimp
şi sunet ce se zbate-n contratimp...

O plămădeală cu un eu orgolios,
orgolioasă pretenderisire în tenebros,
năvalnic eu la margine de sunt,
un murmur disperat într-un pământ,
ambiguitate în indiciu purpuriu
şi cânt în stins antependiu...

O plămădeală cu luciri de străveziu, 
o pată de misterios târziu,
oglindă ce în chipuri rătăceşte,
idee ce pe sine se scorneşte,
paloare de ostracizată dramă
şi gândul ce pe sine se recheamă...

O plămădeală cu trecutul în prezent,
o decelare dintre tot şi-un tot absent,
istorie pe pagini de cuvinte,
cândva-ul ce se-ndreaptă înainte,
deconcertantul iz de-aleatoriu
ce tulbură imensul iluzoriu...  


Iasmina Ardelean, 3 martie 2013.