vineri, 23 august 2013

Să escaladăm munţi



poate la fel ca altădată
când ne înfăţişam la fel de nepregătiţi
în faţa lor ca şi acum
când nu ştiam ce ne aşteaptă
nu i-am ocoli nici în următoarea eternitate
şi nici în vreo alta
să le privim infinitatea
ei nu se măsoară în metri
se măsoară în cuvinte
în cuvintele pe care alţii le-au uitat
în cele pe care unii le vor rosti
în cele pe care noi ni le spunem 
în cele pe care le aşezăm în buchete
pe inscriii
pe epitafuri
pe gânduri
în dicţionarele vieţii noastre
 ...

să-i escaladăm aşa cum numai noi ştim
la fel de nepregătiţi ca şi ieri şi mâine
să ne dea din cuvintele lor
să ne acopere cu refrene
cu strofe
cu versuri
cu tot ce-ar însemna cuvinte
primăveri de cuvinte
ninsori de cuvinte
ploi
fulgerări
toate din cuvinte

şi chiar dacă nu i-am traversa vreodată
ei tot acolo vor rămâne
vom rămâne uimiţi în faţa lor
îi vom contempla anotimp după anotimp
şi oricând ne vom simţi indomptabili
ne vom întoarce acolo
în faţa imensităţii lor

munţii de cuvinte.  


Iasmina.

4 comentarii: