stătea cu ochii-mbătrâniţi de-atâta ploaie,
cu genele plecate, vopsite-n arămiu,
doar lacrimile calde curgeau încet, şiroaie
şi se opreau, forţate, într-un pahar pustiu.
cu ultimele frunze în părul de bazalt,
cu buze violete, trădate de ninsoare
a spus că tot sfârşitul se termină pe-asfalt,
acolo vrea să lase o ultimă scrisoare.
se simte izgonită de candidatul rece,
el a promis zăpadă şi multă scorţişoară,
iar voturile lui nicicând nu le-ar întrece,
astfel se resemnează: se duce iar să moară.
am arătat spre uşă cu ultimă speranţă,
ştiam că se va-ntoarce abia peste un an,
dar mi-a şoptit încet, cu multă siguranţă
că
oricine o cheamă, o va chema în van.
Iasmina.
