câteodată, te gândeşti c-ai sta şi tu la cafea
cu vorbele, literele, cuvintele,
de la conversaţie la conversaţie
sau poate că de la privire la privire
şi ai vrea să le spui să te mai lase în pace,
măcar să te aprobe când spui că soarele
e mai nociv la amiază decât să citeşti
douăzeci de ore o carte...
sau măcar să te lase să trăieşti câteva minute
fără să te gândeşti la ele,
să te poţi gândi şi tu la altceva, aşa, ca toţi oamenii.
dar e mai simplu să le măguleşti,
să le spui că sună bine,
că ai nevoie de ele...
până la urmă, probabil vor veni şi se vor aşeza singure
pe coala albă de hârtie
care se află în faţa ta şi nici ea nu te mai lasă-n pace.
Iasmina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu