Deşert

Privesc orizontul din mine

cu aceeaşi înfiorare...

Şi mă înspăimântă gândul

că azi sau poate mâine...

am să-i zăresc mărginirea.

Mă sfredeleşte o senzaţie samavolnică. 

Dacă într-o zi cuvintele nu-şi vor mai arăta chipul?

Acel chip îngreunat de plenitudinea

înţelesurilor care zace în ele... 

Şi mă cutremur când simt urma 

de înstrăinare, acea înstrăinare

dintre ele şi mine. 

Dacă într-o zi nu ne-am mai întâlni

pe-aceeaşi cale – cea a imaginaţiei,

a eternului în etern? 

Dacă într-o zi strigătul meu 

va fi doar tăcere în urma lor?

Va rămâne durere... dor?

Dacă într-o zi se vor rătăci

sau se vor întoarce în neant...

Şi în nimic se vor adânci...

Nu va exista un alt supleant... 

Doar un deşert ce-şi va contempla

suferinţa în mii  şi mii 

de bucăţi de sticlă înfipte

în propria-i tăcere.     

Iasmina.